• Definitivat
  • Subiecte definitivat

Subiecte definitivat Religie 2026: Modele de teste [REZOLVATE]

Model de subiect [REZOLVAT] pentru examenul de definitivare la Religie 

Subiectul I (60 de puncte) 

I.A. Elaborati un text cu tema Virtutea nadejdii din punct de vedere crestin, dezvoltand urmatorul plan de idei:
a) definirea nadejdii, ca virtute teologica;
b) precizarea roadelor nadejdii crestine;
c) prezentarea pacatelor impotriva nadejdii crestine.
Nota: Se puncteaza si structurarea prezentarii, ordonarea si explicarea ideilor, utilizarea limbajului teologic. 30 puncte  

Modelul de test prezentat este extras din lucrarea Teste rezolvate de Religie Ortodoxa pentru reusita la examenul de definitivare. Asigurati-va reusita la Examenul de definitivare din 2026! Click AICI pentru detalii si comenzi.  

I.B. Redactati un text cu tema Invatatura crestina despre viata de dupa moarte, dupa urmatorul plan de idei:
a) Legatura iubirii neintrerupta de moarte;
b) Forme de rugaciune pentru cei adormiti
c) Pomenirea la Sfanta Liturghie
Nota: Se puncteaza si structurarea prezentarii, ordonarea si explicarea ideilor, utilizarea limbajului teologic. 30 puncte   

Subiectul al II-lea (30 de puncte) 

1. Urmatoarea secventa face parte din Programa scolara de Religie - Cultul Ortodox, clasa a IX-a:  
 

Competenta specifica	Continuturi
2.2. Integrarea corecta a termenilor specifici religiei in diferite contexte de comunicare	− Respectul fata de cele sfinte: cinstirea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului si a sfintilor − Chemarea omului spre asemanarea cu Dumnezeu − Datoriile crestinului: fata de Dumnezeu, fata de sine, fata de aproapele − Religii in antichitate: in Mesopotamia si in Egipt, in Grecia si la Roma − Monahismul – forma a spiritualitatii crestine

(Programa scolara pentru disciplina RELIGIE CULTUL ORTODOX, clasa a IX-a, OMEN 5230/ 01.09.2008) 

Prezentati activitatea didactica desfasurata la o ora de religie, specifica secventei date, avand in vedere: 

II. A. Prezentarea a doua metode didactice de comunicare orala, ce pot fi utilizate in formarea/dezvoltarea competentei specifice de mai sus, avand in vedere urmatoarele repere:
a. indicarea metodelor si mentionarea a doua caracteristici pentru fiecare metoda;
b. exemplificarea utilizarii metodelor, precizand modul de organizare a clasei si a unui mijloc de invatamant adecvat, utilizand continuturile si activitatile de invatare din secventa de Programa scolara de mai sus. 14 puncte  

II. B. Mentionarea a doua modalitati pentru a inregistra informatii relevante asupra activitatii elevilor, necesare in observatia sistematica a activitatii si comportamentului elevului, ca metoda complementara de evaluare in activitatea didactica. 4 puncte  

II. C. Evaluarea competentei specifice date prin elaborarea a doi itemi: unul de tip pereche si unul de tip raspuns de completare, utilizand Continuturi diferite.
Nota! Se puncteaza si utilizarea limbajului de specialitate, corectitudinea informatiei teologice utilizate in elaborarea itemului si a raspunsului si structurarea prezentarii elaborate. 12 puncte  

SUGESTII DE REZOLVARI: Model de subiect [REZOLVAT] pentru examenul de definitivare la Religie  

Subiectul I 

I.A.
a) Virtutea nadejdii reprezinta asteptarea cu incredere, ce se formeaza in crestin, datorita harului divin, a fericirii vesnice, pe temeiul fagaduintei divine, precum si al mijloacelor necesare pentru a o ajunge.
b) Inainte de toate, nadejdea inaripeaza sufletul cu o vie dorire spre Dumnezeu. De aceea da si o deosebita putere si trainicie credintei. Astfel, cel ce nadajduieste in Dumnezeu dobandeste multe de la El; omul acela este in stare sa mute si muntii, zice Mantuitorul (Marcu 11,23). Iar a muta muntii se talcuieste: a birui cele mai mari piedici.
Prima roada a nadejdii este puterea de a ramane neclintit si statornic in fata oamenilor. Cel care are nadejde in Dumnezeu ramane neclintit inaintea tuturor necazurilor vietii, stiind ca toate sunt in mana lui Dumnezeu si ca toate sunt mijloace prin care Dumnezeu ne apropie mai mult de El.
Cea de-a doua roada a nadejdii este intarirea faptei celei bune si a virtutii. Nadejdea in Dumnezeu si in rasplatirea viitoare il indeamna pe crestin sa cultive celelalte virtuti si in special dragostea fata de semenii sai. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca „nadejdea usureaza necazurile din aceasta lume”  
c) Primul pacat impotriva nadejdii crestine este increderea in sine sau in alte fapturi. Nadejdea celui ce se increde in sine sau in alte fapturi, iar nu in Dumnezeu, nu este nadejde crestina, nici dumnezeiasca, ci nadejde pamanteasca. La Cina cea de Taina, Sfantul Apostol Petru se lauda cu barbatia lui (Matei 26, 33); dar n-au trecut decat cateva ceasuri si el, jurandu-se, a tagaduit pe invatatorul (Matei 26, 72). Asemenea si uriasul Goliat, bizuindu-se pe puterea lui, isi batea joc de
israeliti, dar a fost ucis de David, tinerelul care se increzuse in ajutorul lui Dumnezeu (I Regi 17, 52). A te increde in tine insuti, zice Fericitul Augustin, inseamna a nu avea alt ocrotitor in afara de tine insuti; fiindca Dumnezeu nu ocroteste pe cel ce nu-I cere ajutor. Numai cel plin de nadejdea crestina poate striga cu incredere: “Spre Tine, Doamne, am nadajduit, sa nu ma rusinezi in veac” (Ps. 30, 1).
Al doilea pacat este deznadejdea. Deznadejdea este pierderea increderii in bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu, pacat care departeaza de mantuire. Deci, sa ne ferim ca de unul din cele mai mari rele ce ne pot bantui; sa nu pierdem niciodata credinta ca Dumnezeu iarta pacatele si ne ocroteste de necazuri. Cuvintele lui Cain: “Si a zis Cain catre Domnul Dumnezeu: “Pedeapsa mea este mai mare decat as putea-o purta” (Fac. 4, 13), suna intocmai ca tanguirea unui deznadajduit si
neincrezator in milostivirea lui Dumnezeu. in deznadejde cazuse si imparatul Saul atunci cand, impresurat de filisteni in razboi, si-a facut singur seama aruncandu-se in sabie (I Regi 31, 3-4).   
Al treilea pacat impotriva nadejdii este increderea nesocotita in mila lui Dumnezeu.
Increderea prea mare (indrazneala) in mila dumnezeiasca este pacat, fiindca ea impinge pe cel vinovat sa staruie in pacat, amagindu-se cu gandul ca Dumnezeu, in marea Lui indurare, Se va milostivi si de el. in adevar, Dumnezeu este mult milostiv, dar este si drept (I Ioan 3, 7). Greseste deci cine crede numai in bunatatea lui Dumnezeu, si nu si in dreptatea Lui. Ca zice: “Daca nu va veti pocai, toti veti pieri la fel” (Luca 13,3), ca si galileenii ucisi de Pilat. Drept aceea, increderea si
frica de Dumnezeu trebuie cumpanite; adica, dupa cum este pacat atunci cand frica inlatura nadejdea, tot pacat este si atunci cand cutezanta prea mare inlatura teama.   
I.B.
a) Legatura iubirii dintre noi este o legatura atat de puternica incat nu poate fi rupta din macar de moarte. Persoana umana, ca purtatoare a chipului dumnezeiesc, unica si irepetabila, nu se poate desfiinta si implicit legatura dintre persoane nu se pierde. Bineinteles ca Biserica este impotriva incercarilor de comunicare oculte cu sufletele celor adormiti, prin care se incearca o comunicare fie fizica, fie de ordin psihic cu cei trecuti dincolo, rezultatele acestor practici nefiind
decat rodul autosugestiei sau al unor acte demonice, lucruri care fac rau atat din punct de vedere duhovnicesc, cat si din punct de vedere trupesc. 
Nu pot sa nu ma gandesc la cuvintele Parintelui Arsenie, care au un ecou in ceea ce priveste tema studiata: „De dincolo am sa va pot ajuta mai mult”. Sufletele celor trecuti la Dumnezeu nu inceteaza sa mijloceasca pentru noi, sa il roage pe Bunul Dumnezeu ca si cei dragi ai lor sa se invredniceasca de fericirea si de luminca dumnezeiasca de acolo. Astfel si noi cei de pe pamant suntem datori sa ne rugam pentru ei, o datorie sfanta, ca rezultat al iubirii reciproce. Daca pana
inainte de moarte, ii puteam ajuta si in mod fizic, acum dimensiunile intrajutorarii capata un caracter pur spiritual: rugaciunea si milostenia facuta spre pomenirea lor.   Sfantul Ioan Gura de Aur arata ca pomenirea celor adormiti este o practica inca din epoca
apostolica: „Nu degeaba au randuit apostolii sa se faca la savarsirea Tainei celei infricosatoare pomenirea celor plecati. Stiau ca mult le foloseste, multa binefacere aduce celor morti. Cand sta tot poporul, plinatatea preoteasca, cu mainile ridicate si sta de fata jerfa infricosata, cum nu vor indupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiti?” Observam aici ca dumnezeiasca liturghie este cea mai importanta jertfa pe care o putem aduce pentru cei adormiti. In Epistola a II-a catre Timotei, Sfantul Apostol Pavel se roaga pentru ucenicul sau Onisim, trecut la Domnul: „Domnul sa aiba mila de casa lui Onisifor, caci de multe ori m-a insufletit si de lanturile mele nu s-a rusinat, ci venind in Roma, cu multa osardie m-a cautat si m-a gasit. Sa-i dea Domnul ca, in ziua aceea, el sa afle mila de la Domnul. Si cat de mult mi-a slujit el in Efes, tu stii prea bine.” (II Timotei 1, 16-18) Sfantul Epifanie subliniaza bucuria si nadejdea crestinilor in raport cu destinatia calatoriei celor trecuti din lumea aceasta: „Ce poate fi mai folositor pentru cei raposati decat sa li se faca pomenirea? Cat de evlavioasa si cat de minunata e credinta crestinilor ca mortii lor nu pier, ci vietuiesc cu Domnul? Ce predica mai sfanta decat aceasta, prin care primim buna nadejde sa ne rugam pentru fratii nostri plecati de aici ca pentru cei ce ar calatori in tara indepartata?”   
b) Mijlocirile pentru cei adormiti imbraca trei forme: rugaciunea Bisericii (fie personala, fie comunitara), jertfa Liturghiei si milosteniile date spre pomenirea celor raposati. Cea dintai forma, rugaciunea, are un rol deosebit de important. Inca de la inceputurile crestinismului, Biserica s-a rugat pentru odihna celor adormiti, astfel avand slujbe nu numai in ziua inmormantarii, ci si a treia zi, a noua, a patruzecea, dupa sase luni si apoi in fiecare an, ca praznuire a nasterii lor in Imparatia
lui Dumnezeu. Pe langa aceste rugaciuni, mai avem si randuiala Panihidei, aceasta facandu-se oricand, la cererea familiei celor raposati. Aici se poate aduce coliva, grau fiert, indulcit cu miere si asezonat cu fel si fel de mirodenii, care inchipuie diversitatea darurilor Duhului Sfant. In vechime coliva era pusa pe mormintele celor raposati, iar mai apoi din ea luau cei saraci, tot spre pomenirea celui adormit. In prezent, se imparte celor aflati in Biserica, in semn de comuniune si iubire a tuturor intreolalta, avand ca semnificatie „unirea tuturor crestinilor in rugaciunea ce se face pentru cei morti si a solidaritatii lor cu cei care isi pomenesc rudele trecute la Domnul” Bobul de grau in esenta este simbol al mortii datatoare de viata, asa cum arata si Mantuitorul: „A venit ceasul ca sa fie preaslavit Fiul Omului. Adevarat, adevarat zic voua ca daca grauntele de grau, cand cade in pamant, nu va muri, ramane singur; iar daca va muri, aduce multa roada.” (Ioan 12, 23-24). Aceeasi
idee este dezvoltata de Sfantul Pavel: „Dar va zice cineva: Cum inviaza mortii? Si cu ce trup au sa vina? Nebun ce esti! Tu ce semeni nu da viata, daca nu va fi murit. Si ceea ce semeni nu este trupul ce va sa fie, ci graunte gol, poate de grau, sau de altceva din celelalte; iar Dumnezeu ii da un trup, precum a voit, si fiecarei seminte un trup al sau. Nu toate trupurile sunt acelasi trup, ci unul este trupul oamenilor si altul este trupul dobitoacelor si altul este trupul pasarilor si altul este trupul
pestilor. Sunt si trupuri ceresti si trupuri pamantesti; dar alta este slava celor ceresti si alta a celor pamantesti. Alta este stralucirea soarelui si alta stralucirea lunii si alta stralucirea stelelor. Caci stea de stea se deosebeste in stralucire. Asa este si invierea mortilor: se seamana (trupul) intru stricaciune, inviaza intru nestricaciune; se seamana intru necinste, inviaza intru slava, se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere; se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc. Daca este trup firesc, este si trup duhovnicesc.” (I Corinteni 15, 35-44)   
Fiecare zi de sambata este inchinata pomenirii mortilor, dar printre acestea avem anumite sambete mai speciale pe parcursul anului consecrate pomenirii mortilor: sambata lasatului se de carne, sambetele din saptamana a doua, a treia, a patra din Postul Pastelui, lunea sau martea lui Toma (imediat dupa duminica Tomii), sambata de dinaintea Rusaliilor, sambata de dinaintea Sfantului Dimitrie, ultimele doua numindu-se si sambete ale stramosilor.
Milosteniile date spre pomenirea celor adormiti iarasi au un rol esential. Sfintii Parinti indeamna ca, pe langa rugaciuni si pomeniri, cei apropiati sa faca pomana cu cei saraci pentru sufletele celor trecuti la Domnul, acest lucru fiindu-le de mare folos. Chiar si Constitutiile Apostolice amintesc de aceasta datorie: „Pentru pomenirea mortului sa dati saracilor din bunurile sale”
Milostenia facuta spre pomenirea celui adormit este o fapta de iubire, o fapta pe care cel raposat nu o mai poate savarsi, iar Dumnezeu, care rasplateste fiecaruia dupa masura iubirii sale, le va rasplati celor pomeniti, dandu-le harul Sau. Iarasi, potrivit traditiei ortodoxe, sunt aprinse lumanari si candele atat la biserica, cat si la cimitir in amintirea celor raposati. Lumanarea aprinsa reprezinta atat rugaciunea neincetata a celor aflati in Imparatia lui Dumnezeu, impletita cu rugaciunea neincetata a celor vii, cat si jertfa de sine, jertfa care aduce lumina vietii neincetate, lumina ce izvoraste din lumina Invierii lui Hristos.
c) Pomenirea la dumnezeiasca Liturghie are valoarea cea mai insemnata, ii ajuta cel mai mult pe cei adormiti. Avem nenumarate afirmatii de la Sfintii Parinti care intaresc aceasta idee.
Trebuie avut in vedere faptul ca ei vorbesc de pomenirea celor adormiti la dumnezeiasca Liturghie, iar nu de aducerea de liturghii special pentru ei. Liturghia este inchinata lui Hristos, „ca Cel ce aduce si Cel ce Se aduce”, iar in cadrul Liturghiei intre noi si cei trecuti la Domnul nu este o diferenta de esenta, din contra, cu totii suntem membri ai aceluiasi Trup al lui Hristos, cu totii participam atunci cu frica si cu dragoste la Jertfa cea mai presus de fire.  
Atat in Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur cat si in Liturghia Sfantului Vasile cel Mare avem rugaciuni speciale pentru cei adormiti, insemnatatea lor intensificandu-se in timpul Postului Mare. La sfarsitul Liturghiei Catehumenilor, imediat dupa ectenia cererii staruitoare sau ectenia intreita, avem o ectenie pentru cei adormiti. Aceasta este urmata apoi si de o rugaciune bogata in trimiteri scripturistice, plina de insemnatate duhovniceasca. Bogatia textelor scripturistice o demonstreaza Pr. Diac. Nicolae Preda: „Dumnezeul duhurilor (Apoc. 22, 6), si a tot trupul (Num. 16, 22; 27, 16), Care ai calcat moartea, si pe diavolul ai surpat (cf. Evr. 2, 14), si ai daruit viata lumii Tale (cf. 2 Mac. 3, 35; Ioan 6, 33), Insuti Doamne odihneste (cf. Mat. 11,28) sufletul raposatului (adormitului, n. n.) robului Tau (cutare) in loc luminat,in loc cu verdeata, in loc de odihna (Fac. 8, 9; Num. 10, 33 etc.), de unde au fugit durerea, intristarea, si suspinarea (cf. Is. 35, 10; 51, 11). Toata greseala ce a facut el cu cuvantul, sau cu lucrul, sau cu gandul, ca un bun si iubitor de oameni Dumnezeu (cf. Ies. 34, 6; Luc. 18, 19) iarta, ca nu este om care sa fie viu si sa nu greseasca (II Paral. 6, 36); ca numai Tu Insuti esti fara de pacat, dreptatea Ta este dreptate in veac, si cuvantul Tau adevarul (Ps. 118, 142; Ioan 17, 17)”  
In miezul Sfintei Liturghiii, imediat dupa rugaciunea de invocare a Sfantului si Duh si prefacerea darurilor in Trupul si Sangele Mantuitorului, sunt pomeniti cei adormiti, aratand prin aceasta si unul dintre rolurile aducerii ofrandei euharistice: „Inca aducem Tie aceasta slujba duhovniceasca pentru cei adormiti intru credinta: stramosi, parinti, patriarhi, prooroci, apostoli, propovaduitori, evanghelisti, mucenici, marturisitori, pustnici si pentru tot sufletul cel drept, care sa savarsit intru credinta.” In timpul axionului, preotul se roaga iarasi: „ Inca aducem Tie aceasta slujba duhovniceasca […] pentru iertarea pacatelor si odihna sufletelor robilor lui Dumnezeu (N), in loc luminat, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea; odihneste-i, Dumnezeul nostru, si-i salasluieste pe dansii unde straluceste lumina fetei Tale.” 
In cadrul Proscomidiei avem o rugaciune in care sunt pomeniti cei adormiti, rugaciune pe care o regasim doar in Liturghierele romanesti: „Pentru pomenirea si iertarea pacatelor tuturor celor din veac adormiti intru dreapta credinta: ale stramosilor, ale mosilor, ale parintilor, ale maicilor, ale fratilor, ale surorilor, ale fiilor si fiicelor, ale celor dintr-o rudenie si ale celor dintr-o semintie cu noi si ale tuturor celor ce au adormit intru nadejdea invierii si a vietii vesnice; ale ctitorilor sfantului locasului acestuia (aici pomeneste pe ctitorii raposati); ale miluitorilor si facatorilor de bine; ale tuturor celor ce s-au ostenit si au slujit in sfant locasul acesta: arhierei, arhimandriti, ieromonahi, preoti, ierodiaconi, diaconi, monahi, monahii si slujitori; ale preabinecinstitorilor imparati,
domnitori si dregatori; ale fericitilor patriarhi, ale ortodocsilor arhierei si preoti; ale dreptmaritorilor crestini, pe care i-au acoperit apa, marea, raurile, izvoarele, baltile, puturile, sau razboiul i-a secerat si cutremurul i-a cuprins, talharii i-au ucis si focul i-a ars, sau fiarelor, pasarilor, jiganiilor si la toata firea celor din mare s-au facut mancare; ale celor rapiti fara de veste; ale celor arsi de trasnete si ale celor inghetati in munti, pe cale, in loc pustiu si in sihastrie; ale celor sfarsiti de intristare sau de bucurie; ale celor ce au patimit in zile bune si in nenorocire; ale celor pe care i-a ucis calul, sau grindina, zapada, ploaia inmultita, caramida si tarana i-au im presurat si de naprasna au cazut; ale celor pe care i-au omorat bauturile otravitoare, inecarile cu oase; ale celor loviti de tot felul de aruncare: a fierului, a lemnului si a oricarui fel de piatra; ale celor sfarsiti de chiotul tare, de alergarea grabnica, de palma, de pumn, de lovitura cu piciorul, de ciuma, de foame, de sete, de muscaturi inveninate, de inghitirea serpilor, de calcarea cailor, de sugrumare de cel de aproape, sau marea sau pamantul desfacandu-se i-a inghitit; si de toata varsta: batrani, tineri, voinici, copilandri, copii, prunci fara de vreme, parte barbateasca si femeiasca; si pe care nu i-am pomenit, din nestiinta sau din uitare, sau din pricina multimii numelor, Insuti ii pomeneste, Dumnezeule, Cel ce stii numele si varsta fiecaruia.”
In cadrul Proscomidiei se scoate pentru fiecare dintre cei pomeniti cate o particica sau mirinda, pe care o asaza in partea de jos-stanga a Agnetului pe Sfantul Disc, alaturi de mirindele pentru cei vii scoase anterior. Pomenirea aceasta are cel mai important rol. Aceste particele vor fi turnate in Sfantul Potir, in Scump Sangele lui Hristos, dupa Impartasire, ca atat cei vii cat si cei morti sa se impartaseasca in mod Tainic de Infricosatoarea Jertfa. In timpul scufundarii mirindelor, preotul rosteste o rugaciune: „Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstit Sangele Tau, pentru rugaciunile sfintilor Tai.”  

Subiectul al II-lea 

II.A 
In cadrul activitatii didactice propuse voi urmari formarea/dezvoltarea si evaluarea competentei specifice „2.2. Integrarea corecta a termenilor specifici religiei in diferite contexte de comunicare”. Am ales ca metode didactice de comunicare orala: povestirea si conversatia euristica.
Povestirea presupune expunerea orala de catre profesor a unor intamplari, fapte, evenimente, atat cu scop informativ, cat si scop formativ. Avantajul folosirii primei metode consta in faptul ca povestirea ii indruma pe elevi sa deduca anumite calitati sau insusiri morale pe care sa le urmeze din diferite pilde sau parabole. Folosind povestirea, ca metoda de comunicare orala, respectam prin aceasta si principiul didactic al accesibilitatii.
Conversatia euristica este metoda bazata pe dialog si pe invatarea constienta, si se foloseste atunci cand noile cunostinte pot fi desprinse impreuna cu elevii din cunostintele anterioare, din analiza unor fapte, unor evenimente sau in urma cercetarii unui material intuitiv. Avantajul folosirii celei de-a doua metode consta in faptul ca aceasta expune logica disciplinei si asigura transmiterea ei, incurajand intelegerea ei si nu memorarea mecanica. Aceasta asigura ca invatarea se bazeaza pe invatarea anterioara intr-o maniera constructiva si produce invatarea transferabila. 
Metoda povestirii poate fi aplicata, utilizand continutul „Monahismul – forma a spiritualitatii crestine”. Modul de organizare al clasei este frontal, iar ca mijloace didactice voi folosi icoana Sfantului Antonie cel Mare si proiectul. Voi proiecta o imagine cu ruinele asezamintelor monahale din Egipt. Mai apoi voi incepe sa povestesc viata Sfantului Antonie cel Mare, incepatorul monahismului:
„Sfantul Antonie cel Mare a trait in secolul al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. Este socotit a fi intemeietorul vietii monahale, si este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vietii calugaresti. Nascut in satul Coma din Egiptul de Mijloc in anul 251, acest mare luminator al credintei a fost fiul unor tarani crestini instariti. In acest mediu a deprins calea credintei. Pe cand Antonie avea 20 de ani, dupa moartea parintilor sai, intrebandu-se despre drumul sau in viata, fericitul a auzit in biserica cuvintele lui Hristos: “Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi” (Matei 19, 21).
Antonie, punand aceste cuvinte in inima sa, si-a impartit averea la saraci, si-a incredintat sora unei comunitati de fecioare si s-a retras in singuratate.  
Dupa ce s-a nevoit o perioada intr-o coliba de langa satul natal, sub povatuirea unui ascet mai batran, Antonie s-a mutat intr-un mormant idolesc; apoi, pe cand avea 35 de ani, Sfantul Antonie s-a mutat intr-un loc numit Pispir, la marginea desertului. Aici a locuit sfantul timp de 20 de ani, pana cand ucenicii sai l-au silit sa paraseasca acest loc, Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavolesti. Acum Antonie devine deja parintele duhovnicesc al multor calugari din diversele comunitati monastice din pustia egipteana, cele mai vestite fiind cele din Nitria si Sketis.
Dupa ce in anul 310 face o calatorie la Alexandria pentru imbarbatarea crestinilor prigoniti din cauza persecutiei lui Maximian, Antonie se stabileste in 312 in adancul desertului, pe muntele Kolzim. Aici a ramas sfantul pana la sfarsitul vietii, impreuna cu doi ucenici, nemaiparasindu-si locul decat pentru a-si vizita discipolii si pentru a doua sa calatorie la Alexandria, in sprijinul Sfantului Atanasie cel Mare, persecutat de arianisti.
Sfantul Antonie a trecut la cele vesnice in anul 356 d. Hr. in desertul de pe malul drept al Nilului. Informatiile pe care le avem despre Sfantul Antonie sunt relatarile Sfantului Atanasie, ucenicul sau. Iata ce spune Antonie despre trecerea sa la Domnul: Eu, o! fiilor, precum este scris, ma duc pe calea parintilor, caci ma vad singur chemat de Domnul; iar voi treziti-va, ca pustnicia voastra cea veche sa nu o pierdeti, ci ca si cum ati face inceput de pustnicie, asa sarguiti-va sa paziti osardia voastra intreaga. Ca stiti pe diavolii cei ce va bantuiesc, stiti cum sunt de salbatici, dar neputinciosi cu puterea; deci, nu va temeti de dansii, ci mai vartos sa credeti in Hristos de-a pururea.
Apoi, ca si cum fiecare ati muri, asa sa vietuiti, luand-aminte si pomenind sfaturile pe care le-ati auzit de la mine. Nici o impartasire sa nu aveti cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, ca stiti ca si eu ma abateam si ma feream de acestia pentru eresul lor cel de Hristos urator si rau credincios; ci sarguiti-va mai cu seama de-a pururea a va impreuna mai intai cu Domnul, apoi cu sfintii; ca astfel dupa moarte, intru vesnicele locasuri, ca pe niste prieteni cunoscuti sa va primeasca si sfintii pe voi. 
Acestea ganditi-le, acestea cugetati-le si de aveti vreo purtare de grija pentru mine, ma veti avea ca pe un parinte al vostru; dar sa nu lasati pe nimeni sa ia trupul meu si sa-l duca in Egipt, ca nu cumva sa-l puna in casele lor, dupa cum au obicei, caci pentru aceasta am venit aici in munte. 
Stiti cum de-a pururea opream pe cei ce fac aceasta si le porunceam sa inceteze un obicei ca acesta; deci, voi ingropati trupul meu si sub pamant ascundeti-l. Apoi sa paziti taina intre voi, ca nimeni sa nu stie locul, afara de voi singuri. Iar eu la invierea mortilor il voi lua nestricacios de la Mantuitorul. 
Impartiti hainele mele si dati lui Atanasie episcopul un cojoc si haina pe care o asterneam, pe care el mi-a dat-o nefolosita, iar la mine s-a invechit. Celalalt cojoc dati-l lui Serapion, episcopul; voi tineti haina cea de par, si mantuiti-va fiilor, fiti sanatosi; ca Antonie acum se muta si nu mai este impreuna cu voi.     
Dupa ce zise acestea si aceia l-au sarutat, ca pe niste prieteni au vazut ingerii care venira la dansul si, bucurandu-se de dansii, el si-a intins picioarele si zacand cu fata in sus, se arata vesel; dupa aceea si-a dat sufletul, si s-a dus la Sfintii Parinti. Iar ucenicii lui, precum le daduse porunca, infasurandu-l si ingropandu-l, au ascuns trupul lui sub pamant. Si nimeni nu stie pana acum unde este ascuns, afara de cei doi ucenici ai lui.”
 Metoda conversatiei euristice va fi aplicata utilizand continutul „Datoriile crestinului fata de aproapele”. Modul de organizare al clasei este frontal si individual, iar ca mijloace didactice voi folosi: videoproiectorul si laptopul. Prin intermediul videoproiectorului profesorul va proiecta pe ecran un verset din Sfanta Scriptura, asociind si icoana ce reprezinta pilda samarineanului milostiv.
Versetul proiectat va fi urmatorul: „Dar Eu va spun: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc, ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri; caci El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti.” (Matei 5, 44-45) Profesorul va folosi aceasta imagine ca factor declansator al conversatiei euristice:

• Dragi elevi, as vrea sa ne imaginam un scenariu. Priviti la aceasta imagine, ce putem observa aici?
• Un om aflat la ananghie, un om ranit.
• Va amintiti despre ce pilda este este vorba? Cu siguranta ati discutat la orele de religie sau ati vazut la biserica.
• Este vorba despre Pilda Samarineanului Milostiv.
• Foarte bine.
• De ce il numim pe acest samarinean milostiv.
• Pentru ca a dat dovada de iubire fata de semenul sau si l-a ridicat, i-a salvat viata.
• Acesta era samarinean, iar cel ranit era evreu. La acea vreme intre samarineni si evrei era o ura de moarte. Totusi, insa samarineanul l-a ajutat pe evreu. De ce credeti?
• L-a ajutat pentru ca a dat dovada de iubire fata de aproapele.
• Foarte bine. Va rog sa cititi versetul de pe tabla.
• Dar Eu va spun: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc, ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri; caci El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti.
• Ce datorii fata de aproapele nostru putem deduce din acest verset?
• O prima datoria ar fi iubirea, sa ii iubim pe toti, chiar si pe cei care ne doresc raul.
• Foarte bine. Cum ne aratam dragostea?
• Cinstindu-l, pretuindu-l.
• De ce credeti ca trebuie sa ii pretuim pe toti oamenii.
• Pentru ca toti suntem fii ai lui Dumnezeu, suntem frati.
• Exact, fiind frati si fiindca Dumnezeu ne iubeste asa de mult, si noi trebuie sa ii iubim pe cei din jurul nostru si sa ii pretuim ca pe niste frati. Cinstirea aproapelui, ca si cinstirea de sine insusi, este recunoasterea vredniciei pe care o are fiecare semen al nostru de la Dumnezeu si inaintea lui Dumnezeu, ca om. Sfantul Apostol Pavel spune: „in iubire frateasca unii pe altii iubiti-va; in cinste, unii altora dati-va intaietate” (Romani 12,10). De asemenea, Sfantul Apostol Petru spune: „Dati tuturor cinste, iubiti fratia” (I Petru 2, 17). 

II.B.
Observatia sistematica a activitatii si comportamentului elevului este o tehnica de evaluare care furnizeaza profesorului o serie de informatii utile, diverse si complete, greu de obtinut altfel
prin intermediul metodelor de evaluare traditionale.
Observatia consta in investigarea sistematica, pe baza unui plan dinainte elaborat si cu ajutorul unor instrumente adecvate, a actiunilor si interactiunilor, a evenimentelor, a relatiilor si a proceselor dintr-un camp social dat.
Pentru a inregistra informatii relevante asupra activitatii elevilor profesorul are la dispozitie in mod practic trei modalitati: (1) fisa de evaluare; (2) scara de clasificare si (3) lista de control / verificare.   

II.C.
Itemii de tip pereche pot fi utilizati pentru evaluarea competentei specifice „2.2. Integrarea corecta a termenilor specifici religiei in diferite contexte de comunicare”, utilizand continutul „Datoriile crestinului: fata de Dumnezeu, fata de sine, fata de aproapele”. Acesta poate fi proiectat astfel: 
„Asociaza cuvintele din coloana A cu versetele scripturistice corespunzatoare din coloana B: 

A

B

1. Datorii fata de Dumnezeu 2. Datorii fata de aproapele 3. Datorii fata de sine

a. „Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.” (Matei 6, 6) b. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-a scos din pamantul Egiptului si din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!” (Iesire 20, 2-3) c. „Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc,” (Matei 5,44) d. „Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai.” (Ioan 15,13)

 Raspunsuri corecte: 1. b; 2. c si d; 3. a

Itemii de tip raspuns de completare pot fi utilizati pentru evaluarea competentei specifice  

„2.2. Integrarea corecta a termenilor specifici religiei in diferite contexte de comunicare”, utilizand continutul „Religii in antichitate: in Mesopotamia si in Egipt, in Grecia si la Roma”. Acesta poate fi proiectat astfel: 
„Completeaza urmatorul text folosind cuvintele din paranteza:
Religia mesopotamiana era _________, avand peste 2500 de zei. Zeii erau exclusiv reprezentati sub forma ________, avand comportamente umane. Ei sunt nemuritori, __________, desavarsiti. Fiecare unitate administrativa, oras sau sat, avea ca si conducator un zeu _________.
Regele era considerat ca fiind ales de ___________, si era numit fiu al zeilor. El era o persoana sfanta, un trimis al zeilor. Era socotit mijlocitorul binecuvantarii zeilor catre popor.
Indeplinea si functia de _________, raspunzand de construirea templelor si de serviciul divin public. Mesopotamienii credeau ca omul a fost creat de zei din _____ si din ________ lor, pentru ai sluji pe acestia.