Un proiect editorial realizat de PortalInvatamant.ro
Un proiect editorial realizat de PortalInvatamant.ro
Iti oferim Definitivat PDF
Vrei ultimele modificari?
Iti oferim GRATUIT Raportul special
"Noutati la examenul de DEFINITIVARE - 17 Modele de Teste rezolvate."!
Vei primi si ultimele noutati din Newsletterul Definitivat
Completeaza adresa ta de email
Subiecte definitivat invatatori 2026: Modele de teste [REZOLVATE] Subiecte definitivat educatori 2026: Modele de teste [REZOLVATE] Subiecte definitivat engleza 2026: Modele de teste [REZOLVATE] Subiecte definitivat Educatie fizica si sport 2026: Modele de teste [REZOLVATE] Subiecte definitivat Romana 2026: Modele de teste [REZOLVATE] Subiecte definitivat Religie 2026: Modele de teste [REZOLVATE] Subiecte definitivat matematica 2026: Modele de teste [REZOLVATE] Modele de Proiecte Didactice pentru examenul de Definitivat Educatori
Subiecte definitivat Romana 2026: Modele de teste [REZOLVATE]
Model de subiect [REZOLVAT] pentru examenul de definitivare la Limba si literatura romana
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Citeste cu atentie textul urmator:
- Iar te-ai cufundat in stele
Si in nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita incalte,
Sufletul vietii mele.
In zadar rauri in soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile asire
Si intunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare -
Teste REZOLVATE de matematica pentru reusita la examenul de definitivare
Teste rezolvate de Religie Ortodoxa pentru reusita la examenul de definitivare
Sinteze de Didactica Geografiei - Ghid pentru pregatirea examenelor de titularizare definitivare si grade didactice
Nu cata in departare
Fericirea ta, iubite!
Modelul de test prezentat este extras din lucrarea Teste REZOLVATE de Limba si Literatura romana pentru reusita la examenul de DEFINITIVARE profesori. Asigurati-va reusita la Examenul de definitivare din 2026! Click AICI pentru detalii si comenzi.
Astfel spuse mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.
- Hai in codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang in vale,
Stanca sta sa se pravale
In prapastia mareata.
Acolo-n ochi de padure,
Langa trestia cea lina
Si sub bolta cea senina
Vom sedea in foi de mure.
Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti.
Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-ti astup cu dansul gura.
De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-o sa stie,
Caci va fi sub palarie -
S-apoi cine treaba are!
Cand prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gat.
Pe carari, sub bolti de frunze,
Coborand spre sat in vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime:
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?
Inc-o gura si dispare...
Ca un stalp eu stam in luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!
..........................................
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra -
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist in lume!
Mihai Eminescu, Floare albastra (vol. Poesii)
Redacteaza un eseu de minimum 600 de cuvinte, in care sa interpretezi opera literara reprodusa mai sus, avand in vedere urmatoarele:
- incadrarea operei literare selectate in contextul creatiei lirice eminesciene; 4 puncte
- explicarea sursei de inspiratie a textului liric eminescian, pe baza unui element de structura al operei; 4 puncte
- justificarea caracterului de text liric romantic, prin raportare la patru trasaturi relevante; 6 puncte
- compararea textului ales cu un alt text din opera autorului, prezentand o asemanare si o deosebire, prin raportare la elemente de compozitie sau de limbaj; 6 puncte
- evidentierea modului in care se reflecta tema si viziunea despre lume in textul liric analizat, prin valorificarea unei referinte critice/de istorie literara. 4 puncte
Pentru continutul eseului se acorda 24 de puncte, iar pentru redactarea eseului se acorda 6 puncte (organizarea ideilor in scris si exprimarea corespunzatoare a ideilor, utilizarea limbii literare – 1 punct; analiza si argumentare – 2 puncte; utilizarea limbajului de specialitate – 1 punct; ortografie si punctuatie – 2 puncte).
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa aiba minimum 600 de cuvinte si sa dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A. Prezinta notiunea gramaticala de subiect. 20 de puncte
In elaborarea raspunsului, vei avea in vedere:
- prezentarea subiectului, cu referire la doua caracteristici sintactice, semantice sau comunicativpragmatice; 6 puncte
- mentionarea criteriilor de clasificare a subiectului si alegerea unui singur criteriu, justificat prin pertinenta enunturilor formulate; 8 puncte
- evidentiati, prin cate un enunt, patru tipuri de subiecte neexprimate. 6 puncte
B. Rezolva exercitiile urmatoare, scriind pe foaia de examen numarul cerintei si litera corespunzatoare raspunsului corect. 10 puncte
1. In cuvintele greu, mereu, ghiulea, trotuar, litera „u” desemneaza, in ordine:
a) o semivocala, o vocala, o vocala, o semivocala;
b) o vocala, o vocala, o vocala, o semivocala;
c) o semivocala, o semivocala, o semivocala, o semivocala;
d) o semivocala, o semivocala, o vocala, o semivocala. 1 punct
2. Identifica seria in care toate adjectivele sunt invariabile: a) precoce, mov, bun, sic; b) anapoda, sadea, gri, crescand; c) bleu, sadea, ditamai, asa; d) asemenea, negru, inimos, cumsecade. 1 punct
3. Enuntul in care exista un pronume de politete se afla in seria: a) „V-ati cunoscut, dragii mei?”;
b) „Chiar au sosit si acei bravi eroi!”; c) „Dumneaei nu cunostea orasul respectiv.”; d) „Imi pare rau ca am intarziat, scumpii mei tovarasi!”. 1 punct
4. In care serie se afla doar nume corecte de locuitori: a) azerbaidjan, focsanean, falticenean, turnean; b) azerbaigian falticinean, oltean, clujean; c) severinean, humorean, iesan, palermitan;
d) sucevean, moscovit, oradean, targjiuan. 1 punct
5. Mentioneaza seria care cuprinde doar omofone: a) port, carte, in scris, tei; b) cartela, ordin, ordonanta, o data; c) vie, alt fel, sar, pompa; d) eter, delfin, popa, organ. 1 punct
6. Indica actualizarile morfologice ale cuvantului iarna, din enunturile „Iarna este anotimpul schiurilor.”; „Iarna, se merge la munte.”; „Ne place iarna.”; „In aceasta iarna, am avut mult de lucru.”:
a) substantiv (in cazul nominativ), adverb de timp, adverb de timp, substantiv (in cazul acuzativ);
b) substantiv (in cazul acuzativ), adverb de timp, substantiv (in cazul acuzativ), substantiv (in cazul acuzativ);
c) substantiv (in cazul nominativ), adverb de timp, substantiv (in cazul acuzativ), substantiv (in cazul acuzativ);
d) substantiv (in cazul acuzativ), adverb de timp, adverb de timp, substantiv (in cazul acuzativ). 1 punct
7. Predicatul din fiecare enunt „Desigur ca l-ati intalnit si altadata.”; „Se poate sa aiba multa dreptate!”; „Daca ar sti, nu te-ar intreba.”; „Fara indoiala ca ii esti draga.” este, in ordine, exprimat prin:
a) adverb predicativ, verb predicativ, verb predicativ, expresie verbala, verb predicativ, verb predicativ, locutiune adverbiala, expresie verbala impersonala;
b) adverb predicativ, verb predicativ, verb impersonal, expresie verbala, verb predicativ, verb predicativ, expresie adverbiala predicativa, expresie verbala impersonala;
c) adverb predicativ, verb predicativ, verb impersonal predicativ (semiauxiliar de modalitate), locutiune verbala, verb predicativ, verb predicativ, locutiune adverbiala predicativa, expresie verbala impersonala;
d) expresie adverbiala predicativa, verb predicativ, verb predicativ, expresie verbala, verb predicativ, verb predicativ, locutiune adverbiala, expresie verbala. 1 punct
8. Propozitiile din fraza „- Ceea ce crede spiritul meu este ca numai educatia de calitate, asumata si coerent insusita, te poate implini, zise el, calm.” sunt, in ordine: a) principala, subiectiva, predicativa, principala;
b) subiectiva, principala, completiva directa, principala;
c) subiectiva, principala, completiva directa, incidenta;
d) subiectiva, principala, predicativa, principala incidenta. 1 punct
9. Prima propozitie din fraza „Chiar daca v-as sprijini neconditionat, tot nu as putea sa va garantez nimic sigur.” poate fi contrasa astfel:
a) in pofida sprijinului meu neconditionat;
b) neputand;
c) lipsa de garantare;
d) cu sprijinul meu neconditionat. 1 punct
10. Intre propozitiile subordonate din fraza „Am venit la Florin nu pentru ca era frig, ci ca sa ne privim mai mult.”, exista un raport de:
a) subordonare;
b) coordonare;
c) interdependenta;
d) flexiune. 1 punct
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
A. Alege una dintre urmatoarele secvente din programele scolare in vigoare:
2. Receptarea textului scris de diverse tipuri
2.1. Recunoasterea modurilor in care sunt organizate informatiile din texte literare si nonliterare, continue, discontinue si multimodale
− identificarea trasaturilor specifice unui text liric
| Domeniul de continut | Continuturi asociate |
| Lectura | - Textul liric. Exprimarea emotiilor si a sentimentelor - Strategii de comprehensiune: reflectii asupra limbajului si a structurii textelor de tip liric - Strategii de interpretare: interpretarea limbajului figurat (repetitia, metafora), discutii privind semnificatiile textelor citite. |
1. Utilizarea corecta si adecvata a limbii romane in receptarea si in producerea mesajelor in diferite situatii de comunicare
| Competente specifice | Continuturi asociate | ||
| Trunchi comun | CD tip A* | CD tip B** | |
| 1.4. Redactarea unor compozitii despre textele studiate si alcatuirea unor texte functionale sau a unor proiecte | - analiza, comentariu, eseu structurat si eseu liber. | - documente specifice domeniului de specializare (de exemplu, referate stiintifice, proces-verbal etc.) | - sinteza, paralela; - tipuri de frazare in functie de tipul de text (concizie, prolixitate, organizarea discursului prin parataxa sau prin hipotaxa etc.) |
B. Alege unul dintre cele doua texte:
Textul 1 – Mihai Eminescu, Floare-albastra
Textul 2 – Alexandru Macedonski, M-am dus departe
M-am dus departe-n lumea cugetarii,
Dezgranitat-am lumile simtirii
Si deslusit-am fundurile zarii...
Lasat-am omul prada omenirii,
Ghicit-am vieti oriunde e lumina,
Lumina unde cugetul n-atinge,
Dar ce folos? Tot omul ma invinge,
Si tot ca el, e inima mea plina.
Carari in van croitu-mi-am prin stele,
Zadarnic zborul in sus mi se tot duce,
Nu le pricep, nu ma pricep nici ele.
1. Construieste, in minimum 400 de cuvinte, o secventa didactica prin care sa formezi/sa dezvolti competenta specifica aleasa, valorificand unul dintre cele doua texte date. 20 de puncte
Vei avea in vedere:
- evidentierea relatiei dintre competenta, continutul asociat ales si doua obiective centrale ale parcursului didactic propus; 4 puncte
- justificarea alegerii tiparului de proiectare a secventei si a demersului propriu-zis (etapele receptarii/ale invatarii); 4 puncte
- prezentarea modului in care se desfasoara secventa didactica, prin ilustrarea a doua metode/tehnici/procedee adecvate obiectivelor propuse; 4 puncte
- descrierea unei forme adecvate de organizare a colectivului de elevi si a unei strategii de comunicare si/sau de evaluare. 4 puncte
Nota! Se acorda 4 puncte pentru redactare (utilizarea limbii literare si a limbajului de specialitate – 1 punct, organizarea ideilor in scris – 1 punct, ortografie – 1 punct, respectarea normelor de punctuatie – 1 punct).
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, rezolvarea trebuie sa aiba minimum 400 de cuvinte si sa dezvolte subiectul propus.
2. Argumenteaza, in 100-150 de cuvinte, adecvarea secventei de invatare/receptare construite la modelul curricular/paradigma curriculara in vigoare, prin raportare la doua elemente definitorii ale acestuia/acesteia. 10 puncte
SUGESTII DE REZOLVARI: Model de subiect pentru examenul de definitivare la Limba si literatura romana
SUBIECTUL I (30 de puncte)Floare-albastra
de Mihai Eminescu
de Mihai Eminescu
Personalitatea poetului Mihai Eminescu s-a conturat prin multiple ipostaze expresive – lirice, epice si dramatice – si atribute unice, care continua sa incante si sa farmece cititorul.
Analiza literara a poeziei „Floare-albastra” pastreaza liniile directoare ale capodoperelor eminesciene, sub semnul zbaterilor interioare si al raporturilor dilematice cu lumea, a unui geniu romantic preocupat constant si obsesiv de cunoasterea absoluta, de integrarea intr-un plan al metafizicii, al filosofiei, al educatiei stiintifice, din care sa poata transcende, ulterior, in universul de necuprins al Creatorului.
Publicata in revista „Convorbiri literare”, la 1 aprilie 1873, poezia „Floare-albastra” reprezinta structura poetica reprezentativa pentru trecerea poetului de la prima etapa a creatiei (1866-1871, adolescentina) la cea de-a doua etapa (1872-1880, a eforturilor intense de maturizare), care va culmina cu etapa generica a capodoperelor, din perioada 1880-1883 („Luceafarul”, „Scrisorile”, „Glossa”, „Oda (in metru antic)”).
Textul este reprezentativ pentru ilustrarea conceptului de curent romantic, prin temele si prin motivele abordate, prin ideea centrala a aspiratiei catre absolut – pe calea cunoasterii si a erosului, care pot releva constiinte, posibilitati de a iubi si de a intelege – , din perspectiva geniului insetat de absolut, dar si a fetei care il iubeste, ipostaza a pamanteanului integrat in ritualul terestru de a trai. Vladimir Streinu surprinsese calitatea emblematica a acestui text pentru creatia lui Mihai Eminescu, cuprinzand „nucleul de virtualitati” care vor fi „actualizate” si vor „sustine” fundamental, spiritualitatea geniului poetic romanesc.
Compozitia poeziei romantice „Floare-albastra” cuprinde trasaturile tipice acestei forme textuale (titlu, idee centrala, teme si motive poetice, lait-motiv si simbol, relatii de simetrie si de opozitie), creata pe o structura dialogata si intr-o versificatie inspirata din poezia populara (ritm trohaic, masura de 7-8 silabe, rima imbratisata, cu asonante – „ivit” – „gat”, „frunze” – „acunse”).
Textul face parte din categoria poeziilor axate pe iubirea pasionala si dramatica, care dezvaluie antiteza romantica dintre sentimentul plin de erotism, de efuziune sincera, directa, impulsiva, cu vigoare si cu dorinta de a se implini si patima cunoasterii a ceea ce se afla dincolo de perceptii, de simturi, de ratiune, de realitatea cognoscibila, imediata si finita.
„Floare-albastra” este o poezie sinteza a creatiei eminesciene, prin care Mihai Eminescu si-a dezvaluit genialitatea si elementele recurente care l-au preocupat, uneori dureros si tragic.
Titlul este alcatuit din motivul romantic al „florii albastre”, cu alte semnificatii decat in romanul germanului Novalis (concretizarea cuplului intr-o lume post-mortem, cu atribute ideatice si creative favorabile uniunii) sau in poezia italianului Leopardi (iubita-inger, cu conotatii ale perfectiunii angelice). Poezia eminesciana nuanteaza aceste acceptii si le integreaza in largul si in generosul concept al dragostei neimplinite in plan terestru, desi amandoi se iubesc si isi doresc cuplul, dar antiteza dintre aspiratiile lor ii diferentiaza definitiv.
Cei doi indragostiti traiesc drama incompatibilitatii visurilor, in mod constient, deci tragic: barbatul se va raporta, constant, la timpul cosmic si la cunoasterea transcendentala, iar femeia – la implinirea iubirii, in conditiile cunoscute de catre oameni, in planul lumii fizice.
In acest sens, titlul poeziei simbolizeaza cunoasterea tainica, ascunsa, misterioasa si metaforica atat a lumii fizice, cat si a lumii metafizice, prin raportare la iubire si la gnoza. In finalul poeziei, iubirea devine tragica prin neimplinire, iar femeia – o frumusete vulnerabila, sensibila, senzuala, iubitoare, disponibila in planul armonizarii printr-un cuplu. Repetitia „floarealbastra, floare-albastra”, urmata de concesivul adverbial „totusi”, contureaza o lume pamanteana a permanentelor antiteze si contraste, cu neimpliniri, dezamagiri si zadarnicii – atunci cand cei doi actanti, care se iubesc, nu-si pot concilia si echilibra dorintele si pasiunile intr-un acord comun, unitar, durabil.
Iubirea si iubita raman idealizate si dorite, fara posibilitatea concretizarii; ele vor apartine visului de dragoste si ritualului erotic imaginat de catre eul poetic indragostit, intr-o nota melancolica de dor si de amintire placuta, usor trista si nostalgica.
Temele poeziei apartin universului specific creatiei romantice a lui Mihai Eminescu: timpul (cosmic si teluric), cosmicul, conditia geniului insetat de absolut, iubirea si natura (ingemanate, intrucat sunt intercorelate si interconditionate prin matricea sentiment-cadru), moartea, destinul si creatia.
Motivele poetice sustin fiorul metafizic prin unicizarea pe care o detin la nivel simbolic, fiind consubstantiale cu ideea generala a textului: geniul se poate nunti fie cu absolutul, fie cu teluricul, avand posibilitatea alegerii, dar nu si a comuniunii fericite si implinitoare. Nuntirea novalesciana intr-o patrie a poeziei a celor doi indragostiti nu mai este luata in considerare de catre eul poetic, a carui viziune ramane disociata, in mod antagoni,c pana la final – „totusi” –, din moment ce, desi a trecut timp peste despartire, inca, este intristat de amintirea unei povesti de iubire neimplinite. Asadar, motivele din aceasta poezie vor deveni recurente in creatia marelui
poet roman: „stele”, „nori”, „ceruri-nalte”, „soare”, ritualul erotic intr-un cadru paradisiac (marcat de elemente selectate din zone geografice diferite, imposibil de regasit, la un loc, intr-un plan fizic real: „codrul”, alaturi de „izvoare”, „stanci” si „prapastii”; „padurea”, cu „balta”, „trestii” si „mure”), femeia-inger (blonda, vesela, dragalasa) si femeia-demon (ademenitoare si frumoasa, fara atributul falsitatii), sub semnul solar si al nocturnului selenar, care confera incredere, optimism si inspiratie in iubire si in creatia despre iubire. Ceremonialul erotic surprinde gesturi tandre (saruturi, imbratisari, apropieri intime) si pure, naive, cu dorinta si cu pasiune.
Motivul visului romantic se sfarseste in cel al despartirii dureroase, la „pragul” „portii” casei fetei, care va reliefa spatiul unui alt demers existential pentru fiecare dintre ei: femeia, probabil, va cauta o alta iubire, care sa-i implineasca dorinta pamanteana fireasca de a avea o familie, iar barbatul – se va concentra doar pe actul cunoasterii profunde, esentiale, tinzand catre atemporalitate.
Asadar, antiteza romantica dintre cele doua visuri antologice apartine, corelativ, altor doua lumi si viziuni: lumea geniului – care isi accepta, cu tristete si cu melancolie, conditia solitara, fara pereche nici in dragoste, neinteleasa si neacceptata de catre majoritatea semenilor sai, si lumea omului confortabil in aceasta lume – mediator intre Cer si Pamant, care isi respecta chemarea launtrica a rolului socio-familial si erotic. Aceasta ultima matrice umana nu este, insa, a omului mediocru, limitat si indiferent la actul spiritual al geniului – dovada primele trei strofe ale poeziei – , ci cuprinde personalitati care isi traiesc conditia instinctuala si societala cu constiinta ca, doar in acest mod, aici, in acest plan universal, se poate ferici fiinta umana. Desi se iubesc, geniul si omul superior nu pot ramane impreuna, fiind despartiti de timpul afectat planului axiologic propriu, la cel mai inalt nivel posibil.
Structural, poezia este alcatuita din patru secvente lirice, cate doua pentru fiecare eu liric, dar ponderea este majoritar feminina, intrucat aceasta are rolul activ de a explicita atat planul sau, cat si al barbatului, a carui stare este meditativa, pasiva, contemplativa si ironic-melancolica.
Primele trei strofe constituie reprosul direct al femeii (si, in acest caz, aceasta reprezinta omul superior, capabil sa inteleaga si sa defineasca universul geniului) sau indirect – barbatul imaginandu-si-l (astfel explicandu-se alternanta limbajului simbolic cu cel popular). Matricea rationala si spirituala a barbatului se manifesta prin simboluri cosmice („stele”, „nori”), mitice, magice si cognitive („campiile asire” – leaganul civilizatiei umane; „intunecata mare” – necunoscutul, misterul, geneza, cu trimiteri la miturile asiatice, in care creatia se naste din apa; „piramidele-nvechite” – „axis mundi” intre Cer si Pamant, intre viata-moarte-nemurire, o poarta a cunoasterii, prin „Cartea Mortii” inscrisa in ele, un simbol al cunoasterii astronomice, un portal catre alte lumi, un topos al mortii fizice, trupesti). Aceste metafore evidentiaza continuitatea vechilor civilizatii, cu care poetul se simte congeneric si, in tainele carora, cauta revelatia misterului lumii, detasandu-se fata de societate, dar si fata de iubita. Introvertirea eului masculin este necesara si lucid asumata, desi este constient de limitarea sa temporala si, implicit, metafizica.
Lirismul subiectiv romantic din aceste strofe este reliefat de adresarea directa („- Nu cata in departare”), de vocativul afectiv („iubite”), de metafora metonimica a intimitatii unice („sufletul vietii mele”), de verbele si de pronumele personal si posesiv la persoana a II-a singular („ai cufundat”, „ai uita”, „nu cata”, „gramadesti”, „m-”, „te-”, „ta”, „mele”), precum si de formele morfo-lexicale regionale moldovenesti („nu cata”, „incalte”).
Rasul interior al barbatului si apelativul sinecdotic fata de femeia iubita („mititica”), ingemanate intr-un gest voit tandru („dulce netezindu-mi parul”), indica aprobarea fata de adevarul rostit, intr-un sens usor superior, constientizand – dureros si ironic, totodata – distantarea conceptuala si de viziune dintre ei.
La fel de tacit si fara cuvinte, se contureaza si finalul despartirii, in care rostirea vocala pare inutila si stridenta, pastrandu-se gingasia si delicatetea gesturilor romantice, care au ramas in amintirea barbatului melancolic, visator, interiorizat, solitar si autoironic („Ca un stalp eu stam in luna!”), cu regretul de a nu se fi implinit si in planul iubirii.
Daca limbajul femeii este unul familiar, confesiv, afectiv, direct si sensibilizator (mai ales in secventa chemarii la ceremonialul erotic), limbajul masculin este intelectual, distant, cerebral, ironic, fiecare in acord cu idealul si cu tiparul sau existential.
Intrucat idealul ramane o abstractiune, o limita tragica, deoarece este imposibil de atins de catre om (altfel nu ar mai fi ideal), cei doi indragostiti il vor tenta, dar nici unul dintre ei nu i se poate sustrage, supunandu-se sacrificiului cerut: barbatul renunta la iubirea romantica, femeia – la barbatul iubit, dar indisponibil pentru crearea unui cuplu durabil. Femeia ramane un ideal pamantesc dorit (definit prin epitetele „frumoasa”, „nebuna”, „dulce”), dar si o ispita tulburator de ademenitoare pentru barbat, in drumul sau catre Absolut, un demon romantic, cu atribute de puritate si de tandrete senina („mititica”, „minune” si exclamatiile retorice din finalul poeziei),
pentru eul poetic masculin.
Alter-ego al barbatului, femeia reprezinta ipostaza pragmatica, terestra a acestuia, care se poate ferici, in planul imediatului, prin acceptarea normalizarii in cadrul unui cuplu erotic. In caz contrar, acesta ramane singur, indurerat si meditativ asupra destinului sau uman, in antiteza cu aspiratia catre planul albastru al infinitului, sustinute de cele doua registre stilistice din text: unul apartine prezentului etern (definind matricea eului masculin – „gramadesti”, „urca”), iar celalalt, planului ludic feminin, care proiecteaza, printr-un vis de dragoste, un ceremonial in care chemarea, asteptarea, gesturile si plimbarea sa reliefeze constituirea noului cuplu, protejat de catre natura, in intimitate si in mister („vom sedea”, „voi cerca”).
Poezia „Floare-albastra”, de Mihai Eminescu, reveleaza doua tipuri de ideal si doua modalitati de a iubi: unul ideal, rational, inclinat catre spiritualitatea cosmica; altul concret, admirativ, trupesc si sufletesc, dornic de a darui si de a primi, disponibil pentru a iubi romantic.
Intre cele doua exista doar un moment de apropiere, departele (Edgar Papu) devenind un „prag” imposibil de surmontat, in aceasta lume, de catre cele doua euri lirice.
Analiza literara a acestei poezii de „prag”, de tranzitie intre doua etape de creatie eminesciana, presupune si abordarea inlantuirii sale cu alte capodopere ale poetului. „Luceafarul” ar reprezenta o atotcuprinzatoare matrice pentru antitezele si pentru dilemele conturate in cadrul acestui text liric. Se pastreaza, in mod firesc, racordarea la mituri si la ipostazele El – Ea – „voci”, „masti” poetice si alter-ego-uri pe care poetul si le-a asumat, in timpul calatoriei labirintice si initiatice prin lume si prin Sine.
De data aceasta, exista patru tablouri create in vederea rotunjirii conditiei umane obisnuite sau superioare/conditiei de geniu/conditiei nemuritoare. In primul tablou, o fata inrudita („din rude”) cu imparatia (nenumita, necunoscuta) – unica prin frumusete, puritate, delicatete –, intr-un castel care pare izolat, inconjurat de elemente ale unui cadru de basm, intr-un timp imemorial (ille tempore), aflata la varsta pubertatii, a dorintei de cunoastere prin eros, invoca, de doua ori, printr-o formula magica, coborarea, din planul celest, a luceafarului intrupat, renascut – cu durerea desprinderii fizice de spatiul originar, dar cu speranta uniunii cu fata – dintr-o matrice diferita de cea a pamantencei, pentru care va parcurge drumul catre Demiurg, in vederea „dezlegarii” de un destin nemuritor, dar „rece”, lipsit de posibilitatea impartasirii iubirii si in mod fizic, intrucat fata nu accepta sa treaca prin experienta mortii, pentru a se nemuri. A doilea tablou se centreaza pe alte masti lirice: acum, personajul feminin este Catalina, o imparateasa aflata tot in etapa iubirii, care va accepta curtoazia si seductia pajului sau, Catalin, de rang inferior, dar de varste apropiate, sanatosi, frumosi, tineri si cu viata, in antiteza cu luceafarul indepartat, un neviu pentru lumea noastra, lipsit de corporalitate si de prezenta
concreta, care, in continuare, va atrage, constant, prin intermediul luminii sale hipnotizante. Al treilea tablou rupe firul narativ al poemului, permitand celor doua manifestari nemuritoare sa-si expuna, mental, telepatic, virulent si decisiv, opiniile despre locul si rolul/rostul conditiei umane in antiteza (romantica) cu cea universala. Desi oamenii sunt efemeri, cu o prezenta insignifianta prin planul creatiunii, ei pot forma cupluri bazate pe iubirea-pasiune, in timp ce eonii nu au dreptul de a schimba mecanica cereasca ancestrala, fiindu-le interzisa aceasta cunoastere erotica.
Nu darurile Demiurgului catre Hyperion sunt relevante – de parca acesta nu le-ar avea” –, ci insistenta, care nu poate fi dezisa, de a se pastra ordinea prezenta in univers. Ultimul tablou pare a incheia aventurile initiatice ale tuturor: luceafarul se reintoarce la locul prestabilit, asistand, in continuare, la alte povesti de iubire, in timp ce, in planul teluric, un alt cuplu de tineri – dupa modelul biblic –, intr-un cadru paradisiac, traiesc o alta iubire de vis, fata invocandu-l pe luceafar drept stea a norocului pentru dragostea sa fericita. Oamenii raman spirite terestre, fizice, muritoare, traind in matricea iubirii-pasiune, iar luceafarul isi asuma, cu tristete metafizica, conditia spiritului etern.
In ambele poezii, accederea catre planul astral se face intr-o stare de reverie romantica, intrucat visul nu apartine efemerului, ci Sinelui amoral si atemporal.
Eludand aspectele de suprafata, se poate remarca prezenta aceluiasi dialog dintre un eu masculin si o ipostaza feminina atrasa admirativ de geniu, in cadrul primului tablou din poemul amintit, de aceasta data eponimic, dupa actantul care va inchide poezia.
Eul masculin reprezinta, in continuare, geniul insetat de absolut, a carui conditie, in planul teluric, ramane solitara, nefericita si meditativa, in timp ce eul feminin va avea aceeasi atitudine de distantare finala, dar transmisa categoric si lipsita de tonalitatea afectuoasa a femeii din „Floare-albastra”. De data aceasta, luceafarul pare a se fi umanizat cu tandrete si cu pasiune, iar femeia – a invatat sa se detaseze cu luciditate, atunci cand dorintele nu ii sunt indeplinite imediat.
Raportarea celor doi la povestea de iubire se face intr-un mod mai radical si mult mai dramatic decat in primul text eminescian, fiecare accesand o alta treapta de cunoastere si de evolutie personala, dar, acum, barbatul initiaza si este mai receptiv la transgresarea tiparelor, a limitelor, a propriei conditii genetice si, in fond, a predestinarii cosmice, astrale.
Ambele texte poetice eminesciene – „Floare-albastra” si „Luceafarul” – devin embleme ale imposibilitatii de a reuni, intr-un cuplu, doua tipare antagonice de a exista si de a iubi. Mihai Eminescu nu a fost interesat de „cazurile individuale”, asa cum remarca si criticul Tudor Vianu („Alecsandri, Eminescu, Macedonski”), „fiind inzestrat cu o mare putere de autodeterminare”, inteligenta, memorie de exceptie, viziune care transcende imediatul si aproapele, detasat de egoismul si de strategiile omului mediocru. „Impersonalitatea” eminesciana (remarcata, anterior, si de catre criticul Titu Maiorescu) s-a nascut din centrarea pe „universul fara margini al gandirii”, „trecand”, „printre oameni” (Tudor Vianu), cu gandul la cultura si la civilizatia predecesorilor sai, inspirat de marile acte si actiuni ale acestora, atras iremediabil de incomensurabilele spatii celeste ale ideilor pure.
Asa cum insusi a marturisit, in scrisorile catre prietenul sau, Ioan Slavici, se rupe de orice legatura fizica si sufleteasca care l-ar putea impiedica sa se concentreze asupra universului cunoasterii absolute, neadmitand contraziceri si motivatii afective, dorind „desfacerea de cele lumesti” (Tudor Vianu), pentru care nu are timp si prezenta.
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A. Subiectul
Subiectul reprezinta parte principala de propozitie – alaturi de predicat, impreuna cu care stabileste un raport de interdependenta sau de inerenta – sau complement „extern” (cerut de catre compozitia VERB+COMPLEMENTE, nu doar de verb – conform „Gramaticii Academiei Romane”), indicand ce/cine realizeaza actiunea exprimata de catre predicat si/sau insusirea aratata de catre numele predicativ, raspunzand la intrebarile cine?, ce?.
Uneori, din cauza faptului ca predicatul are un aspect impersonal, subiectul lipseste in mod fortat („Ploua cam tare, afara, de azi-noapte.”/„Probabil.”); alteori, este absent din alte motive: dorinta emitatorului, subintelegerea sau includerea sa, limitarea comunicarii.
Subiectul este categoria sintactica care cuprinde cele mai multe abordari ordonatoare, asupra carora nu exista o coeziune totala, asa cum se reflecta inca de la nivelul definirii sale.
Subiectul poate fi clasificat dupa mai multe criterii (Constantin Th. Popescu): dupa prezenta/absenta in cadrul comunicarii, dupa structura/componenta sa (subiect simplu/multiplu/reluat/repetat sau reiterat/complex), dupa criteriul logico-semantic (cazurile subiectului, subiectul logic, subiectul gramatical), dupa raportul de inerenta (in functie de relatia realizata cu predicatul: subiect inerent/independent/titlu/numeric).
Criteriul prezenta/absenta:
1. subiect exprimat prin parti de vorbire simple sau compuse (locutiuni, expresii):
Structural, poezia este alcatuita din patru secvente lirice, cate doua pentru fiecare eu liric, dar ponderea este majoritar feminina, intrucat aceasta are rolul activ de a explicita atat planul sau, cat si al barbatului, a carui stare este meditativa, pasiva, contemplativa si ironic-melancolica.
Primele trei strofe constituie reprosul direct al femeii (si, in acest caz, aceasta reprezinta omul superior, capabil sa inteleaga si sa defineasca universul geniului) sau indirect – barbatul imaginandu-si-l (astfel explicandu-se alternanta limbajului simbolic cu cel popular). Matricea rationala si spirituala a barbatului se manifesta prin simboluri cosmice („stele”, „nori”), mitice, magice si cognitive („campiile asire” – leaganul civilizatiei umane; „intunecata mare” – necunoscutul, misterul, geneza, cu trimiteri la miturile asiatice, in care creatia se naste din apa; „piramidele-nvechite” – „axis mundi” intre Cer si Pamant, intre viata-moarte-nemurire, o poarta a cunoasterii, prin „Cartea Mortii” inscrisa in ele, un simbol al cunoasterii astronomice, un portal catre alte lumi, un topos al mortii fizice, trupesti). Aceste metafore evidentiaza continuitatea vechilor civilizatii, cu care poetul se simte congeneric si, in tainele carora, cauta revelatia misterului lumii, detasandu-se fata de societate, dar si fata de iubita. Introvertirea eului masculin este necesara si lucid asumata, desi este constient de limitarea sa temporala si, implicit, metafizica.
Lirismul subiectiv romantic din aceste strofe este reliefat de adresarea directa („- Nu cata in departare”), de vocativul afectiv („iubite”), de metafora metonimica a intimitatii unice („sufletul vietii mele”), de verbele si de pronumele personal si posesiv la persoana a II-a singular („ai cufundat”, „ai uita”, „nu cata”, „gramadesti”, „m-”, „te-”, „ta”, „mele”), precum si de formele morfo-lexicale regionale moldovenesti („nu cata”, „incalte”).
Rasul interior al barbatului si apelativul sinecdotic fata de femeia iubita („mititica”), ingemanate intr-un gest voit tandru („dulce netezindu-mi parul”), indica aprobarea fata de adevarul rostit, intr-un sens usor superior, constientizand – dureros si ironic, totodata – distantarea conceptuala si de viziune dintre ei.
La fel de tacit si fara cuvinte, se contureaza si finalul despartirii, in care rostirea vocala pare inutila si stridenta, pastrandu-se gingasia si delicatetea gesturilor romantice, care au ramas in amintirea barbatului melancolic, visator, interiorizat, solitar si autoironic („Ca un stalp eu stam in luna!”), cu regretul de a nu se fi implinit si in planul iubirii.
Daca limbajul femeii este unul familiar, confesiv, afectiv, direct si sensibilizator (mai ales in secventa chemarii la ceremonialul erotic), limbajul masculin este intelectual, distant, cerebral, ironic, fiecare in acord cu idealul si cu tiparul sau existential.
Intrucat idealul ramane o abstractiune, o limita tragica, deoarece este imposibil de atins de catre om (altfel nu ar mai fi ideal), cei doi indragostiti il vor tenta, dar nici unul dintre ei nu i se poate sustrage, supunandu-se sacrificiului cerut: barbatul renunta la iubirea romantica, femeia – la barbatul iubit, dar indisponibil pentru crearea unui cuplu durabil. Femeia ramane un ideal pamantesc dorit (definit prin epitetele „frumoasa”, „nebuna”, „dulce”), dar si o ispita tulburator de ademenitoare pentru barbat, in drumul sau catre Absolut, un demon romantic, cu atribute de puritate si de tandrete senina („mititica”, „minune” si exclamatiile retorice din finalul poeziei),
pentru eul poetic masculin.
Alter-ego al barbatului, femeia reprezinta ipostaza pragmatica, terestra a acestuia, care se poate ferici, in planul imediatului, prin acceptarea normalizarii in cadrul unui cuplu erotic. In caz contrar, acesta ramane singur, indurerat si meditativ asupra destinului sau uman, in antiteza cu aspiratia catre planul albastru al infinitului, sustinute de cele doua registre stilistice din text: unul apartine prezentului etern (definind matricea eului masculin – „gramadesti”, „urca”), iar celalalt, planului ludic feminin, care proiecteaza, printr-un vis de dragoste, un ceremonial in care chemarea, asteptarea, gesturile si plimbarea sa reliefeze constituirea noului cuplu, protejat de catre natura, in intimitate si in mister („vom sedea”, „voi cerca”).
Poezia „Floare-albastra”, de Mihai Eminescu, reveleaza doua tipuri de ideal si doua modalitati de a iubi: unul ideal, rational, inclinat catre spiritualitatea cosmica; altul concret, admirativ, trupesc si sufletesc, dornic de a darui si de a primi, disponibil pentru a iubi romantic.
Intre cele doua exista doar un moment de apropiere, departele (Edgar Papu) devenind un „prag” imposibil de surmontat, in aceasta lume, de catre cele doua euri lirice.
Analiza literara a acestei poezii de „prag”, de tranzitie intre doua etape de creatie eminesciana, presupune si abordarea inlantuirii sale cu alte capodopere ale poetului. „Luceafarul” ar reprezenta o atotcuprinzatoare matrice pentru antitezele si pentru dilemele conturate in cadrul acestui text liric. Se pastreaza, in mod firesc, racordarea la mituri si la ipostazele El – Ea – „voci”, „masti” poetice si alter-ego-uri pe care poetul si le-a asumat, in timpul calatoriei labirintice si initiatice prin lume si prin Sine.
De data aceasta, exista patru tablouri create in vederea rotunjirii conditiei umane obisnuite sau superioare/conditiei de geniu/conditiei nemuritoare. In primul tablou, o fata inrudita („din rude”) cu imparatia (nenumita, necunoscuta) – unica prin frumusete, puritate, delicatete –, intr-un castel care pare izolat, inconjurat de elemente ale unui cadru de basm, intr-un timp imemorial (ille tempore), aflata la varsta pubertatii, a dorintei de cunoastere prin eros, invoca, de doua ori, printr-o formula magica, coborarea, din planul celest, a luceafarului intrupat, renascut – cu durerea desprinderii fizice de spatiul originar, dar cu speranta uniunii cu fata – dintr-o matrice diferita de cea a pamantencei, pentru care va parcurge drumul catre Demiurg, in vederea „dezlegarii” de un destin nemuritor, dar „rece”, lipsit de posibilitatea impartasirii iubirii si in mod fizic, intrucat fata nu accepta sa treaca prin experienta mortii, pentru a se nemuri. A doilea tablou se centreaza pe alte masti lirice: acum, personajul feminin este Catalina, o imparateasa aflata tot in etapa iubirii, care va accepta curtoazia si seductia pajului sau, Catalin, de rang inferior, dar de varste apropiate, sanatosi, frumosi, tineri si cu viata, in antiteza cu luceafarul indepartat, un neviu pentru lumea noastra, lipsit de corporalitate si de prezenta
concreta, care, in continuare, va atrage, constant, prin intermediul luminii sale hipnotizante. Al treilea tablou rupe firul narativ al poemului, permitand celor doua manifestari nemuritoare sa-si expuna, mental, telepatic, virulent si decisiv, opiniile despre locul si rolul/rostul conditiei umane in antiteza (romantica) cu cea universala. Desi oamenii sunt efemeri, cu o prezenta insignifianta prin planul creatiunii, ei pot forma cupluri bazate pe iubirea-pasiune, in timp ce eonii nu au dreptul de a schimba mecanica cereasca ancestrala, fiindu-le interzisa aceasta cunoastere erotica.
Nu darurile Demiurgului catre Hyperion sunt relevante – de parca acesta nu le-ar avea” –, ci insistenta, care nu poate fi dezisa, de a se pastra ordinea prezenta in univers. Ultimul tablou pare a incheia aventurile initiatice ale tuturor: luceafarul se reintoarce la locul prestabilit, asistand, in continuare, la alte povesti de iubire, in timp ce, in planul teluric, un alt cuplu de tineri – dupa modelul biblic –, intr-un cadru paradisiac, traiesc o alta iubire de vis, fata invocandu-l pe luceafar drept stea a norocului pentru dragostea sa fericita. Oamenii raman spirite terestre, fizice, muritoare, traind in matricea iubirii-pasiune, iar luceafarul isi asuma, cu tristete metafizica, conditia spiritului etern.
In ambele poezii, accederea catre planul astral se face intr-o stare de reverie romantica, intrucat visul nu apartine efemerului, ci Sinelui amoral si atemporal.
Eludand aspectele de suprafata, se poate remarca prezenta aceluiasi dialog dintre un eu masculin si o ipostaza feminina atrasa admirativ de geniu, in cadrul primului tablou din poemul amintit, de aceasta data eponimic, dupa actantul care va inchide poezia.
Eul masculin reprezinta, in continuare, geniul insetat de absolut, a carui conditie, in planul teluric, ramane solitara, nefericita si meditativa, in timp ce eul feminin va avea aceeasi atitudine de distantare finala, dar transmisa categoric si lipsita de tonalitatea afectuoasa a femeii din „Floare-albastra”. De data aceasta, luceafarul pare a se fi umanizat cu tandrete si cu pasiune, iar femeia – a invatat sa se detaseze cu luciditate, atunci cand dorintele nu ii sunt indeplinite imediat.
Raportarea celor doi la povestea de iubire se face intr-un mod mai radical si mult mai dramatic decat in primul text eminescian, fiecare accesand o alta treapta de cunoastere si de evolutie personala, dar, acum, barbatul initiaza si este mai receptiv la transgresarea tiparelor, a limitelor, a propriei conditii genetice si, in fond, a predestinarii cosmice, astrale.
Ambele texte poetice eminesciene – „Floare-albastra” si „Luceafarul” – devin embleme ale imposibilitatii de a reuni, intr-un cuplu, doua tipare antagonice de a exista si de a iubi. Mihai Eminescu nu a fost interesat de „cazurile individuale”, asa cum remarca si criticul Tudor Vianu („Alecsandri, Eminescu, Macedonski”), „fiind inzestrat cu o mare putere de autodeterminare”, inteligenta, memorie de exceptie, viziune care transcende imediatul si aproapele, detasat de egoismul si de strategiile omului mediocru. „Impersonalitatea” eminesciana (remarcata, anterior, si de catre criticul Titu Maiorescu) s-a nascut din centrarea pe „universul fara margini al gandirii”, „trecand”, „printre oameni” (Tudor Vianu), cu gandul la cultura si la civilizatia predecesorilor sai, inspirat de marile acte si actiuni ale acestora, atras iremediabil de incomensurabilele spatii celeste ale ideilor pure.
Asa cum insusi a marturisit, in scrisorile catre prietenul sau, Ioan Slavici, se rupe de orice legatura fizica si sufleteasca care l-ar putea impiedica sa se concentreze asupra universului cunoasterii absolute, neadmitand contraziceri si motivatii afective, dorind „desfacerea de cele lumesti” (Tudor Vianu), pentru care nu are timp si prezenta.
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A. Subiectul
Subiectul reprezinta parte principala de propozitie – alaturi de predicat, impreuna cu care stabileste un raport de interdependenta sau de inerenta – sau complement „extern” (cerut de catre compozitia VERB+COMPLEMENTE, nu doar de verb – conform „Gramaticii Academiei Romane”), indicand ce/cine realizeaza actiunea exprimata de catre predicat si/sau insusirea aratata de catre numele predicativ, raspunzand la intrebarile cine?, ce?.
Uneori, din cauza faptului ca predicatul are un aspect impersonal, subiectul lipseste in mod fortat („Ploua cam tare, afara, de azi-noapte.”/„Probabil.”); alteori, este absent din alte motive: dorinta emitatorului, subintelegerea sau includerea sa, limitarea comunicarii.
Subiectul este categoria sintactica care cuprinde cele mai multe abordari ordonatoare, asupra carora nu exista o coeziune totala, asa cum se reflecta inca de la nivelul definirii sale.
Subiectul poate fi clasificat dupa mai multe criterii (Constantin Th. Popescu): dupa prezenta/absenta in cadrul comunicarii, dupa structura/componenta sa (subiect simplu/multiplu/reluat/repetat sau reiterat/complex), dupa criteriul logico-semantic (cazurile subiectului, subiectul logic, subiectul gramatical), dupa raportul de inerenta (in functie de relatia realizata cu predicatul: subiect inerent/independent/titlu/numeric).
Criteriul prezenta/absenta:
1. subiect exprimat prin parti de vorbire simple sau compuse (locutiuni, expresii):
- substantiv comun: Manuscrisul era de negasit in acea zi. S-au inchis usile din cauza vantului puternic.
- substantiv comun din constructii create din verbul „a fi” si substantivul care denumeste o stare/un sentiment:
Mi-e sete/foame/somn/frig/rusine/dor/mila/greu/teama/ciuda. (Acest tip de subiect nu este luat in considerare de catre toti cei care apartin domeniului limbii romane, deoarece constructia are logica gramaticala a unei expresii impersonale, cu functia de predicat nominal: verbul este desemantizat, iar substantivul in cazul nominativ, nearticulat, este nume predicativ; pronumele personal „mi-”, in cazul dativ, este subiectul logic; este adevarat ca nu mai poate primi un alt substantiv in cazul nominativ)
- substantiv propriu/titlu: Petru medita, adeseori, printre flori si printre capsuni, la destinul acestei minunate gradini, dupa moartea sa. „Moara cu noroc” este o nuvela realista.
- substantiv provenit din adjectiv propriu-zis: Avarul nu isi poate stapani patima fata de a avea, de a poseda la nesfarsit. Cel mare pare mai inteligent.
- substantiv provenit din adjectiv participial: Mersul de azi-dimineata l-a obosit peste masura.
- substantiv provenit din adverb: Binele se recompenseaza, uneori, cu rau. „Aici” este un adverb de mod.
- substantiv provenit din pronume: Eul meu se simte intristat.
- substantiv provenit din numeral: Doiul se trece foarte usor sau foarte dificil, in catalog.
Cei trei si-au incalcat promisiunea de ieri - pronume personal: Ei nu au stabilit niciun plan pentru traseul de maine. Dumnealui nu a intuit acest caracter mincinos. (pronume personal de politete)
- pronume posesiv: Al nostru va fi, din nou, intreg teritoriul strabun.
- pronume demonstrativ: Acesta nu a demonstrat loialitate companiei. Asta nu era prevazut a se intampla. (pronume demonstrativ neutralizat „asta”)
- pronume interogativ: Cine bate, cu atata putere, la porti zavorate, in miez de noapte?
- pronume relativ (doar in fraza): Care va veni va fi bine primit. Din cate se spun despre el, nu as crede nimic.
- pronume nehotarat: Altul a decis venirea lui Iustin la concurs. Cati nu mai pot reveni acasa, dupa foamete!
- pronume negativ: Nimeni nu ii combate atitudinea taioasa.
- numeral cardinal: Doi au nimerit numarul potrivit pentru a juca mai departe.
- numeral ordinal: Primii au fost contestati de catre public.
- numeral colectiv: Tustrei s-au dus la contabilitate pentru a-si ridica restantele financiare.
- numeral fractionar: Jumatate s-a dovedit a fi mai bine decat nimic.
- numeral multiplicativ: Impatritul s-a redus, dis-de-dimineata, la sesime.
- numeral distributiv: Cate unul s-a infatisat Mariei Sale, in cetatea Sucevei.
- numeral nehotarat/locutiune numerala nehotarata: Putini vor mai fi, maine, in viata, dupa marea batalie. Cine stie cati isi vor mai aduce aminte de stramosii lor!
- verb/locutiune verbala la infinitiv: A fi nu este totuna cu a exista. A tacea ca pamantul devine o uzanta obligatorie in caz de pericol mortal.
- verb la gerunziu (doar dupa un reflexiv impersonal): S-a auzit, si de catre nasi, stabilindu-se data nuntii.
- verb la supin: Pare dificil de sarit coarda, timp de doua ore neintrerupt.
- interjectie (doar dupa reflexivul impersonal „a se auzi”): Se auzi, dintr-odata, pleosc, in apa rece din lac.
- elemente verbal-nominale (verb copulativ la infinitiv si substantiv/adjectiv substantivizat): A fi parinte presupune o norma intreaga, in fiecare moment al vietii tale.
2.1. subiect inclus (mai corect definit, deductibil din forma verbala a verbului predicativ/verbului auxiliar/verbului copulativ/verbului reflexiv negativ/verbului la modul imperativ/verbului dintr-o interogatie, care insoteste verbul, deoarece desinenta verbala nu are rolul de a indica functia sintactica a subiectului, ci doar categorii gramaticale de persoana, numar, gen; in plus, exista numeroase similitudini de forme verbale in ceea ce priveste persoana si la modul verbului) – Cunosteam regulamentul scolar. (noi – persoana I, numarul plural)/Am inteles aceasta ecuatie rezolvata. (eu – persoana I, numarul singular)/A devenit magistrat, dupa vointa mamei. (el – persoana a III-a, numarul singular)/Nu te cobori la nivelul lui de exprimare! (tu – persoana a II-a, numarul singular)/Scrieti orice! (voi – persoana a II-a, numarul plural)/Ce fac peste doua ore? (ei/ele – persoana a III-a, numarul plural);
2.2. subiect subinteles (se deduce din contextul anterior actualului enunt, intr-un mod evident si fara dubiu, astfel incat nu se mai simte nevoia de a-l repeta) (in fraza) – Ionel nu mai stia/ce sa afirme pentru a fi crezut/, nici ce sa faca/ca sa dovedeasca contrariul/a ceea ce se spunea despre dansul, in aceasta casa. (subiectul Ionel);
2.3. subiect nedeterminat (general – se deduce din punct de vedere gramatical, dar nu si semantic, intrucat are o adresabilitate larga; este si situatia proverbelor, a zicerilor, a expresiilor populare) – A-ti respecta pamantul tarii tale inseamna a fi patriot, om devotat matricei blagiene, de dor si vale. Ziua buna se cunoaste de dimineata. Mai trece ce mai trece. Nu se face gaura in cer daca se lipseste. Ceata lui Papuc se joaca in parc. Au fost buni de gura la scoala. (persoana a III-a, numarul singular/plural, impersonal);
2.4. subiect eliptic (in cazul verbelor si a constructiilor verbale care nu admit subiect) – Nu se stie nimic. Afara este ger. A plouat putin de aseara pana astazi, la amiaza. Este seara/iarna/noapte. (persoana a III-a, numarul singular, impersonal).
B.
1. In cuvintele greu, mereu, ghiulea, trotuar, litera „u” desemneaza: d) o semivocala (greu), o semivocala (me-reu), o vocala (ghiu-lea), o semivocala (tro-tuar). 1 punct
2. Adjective invariabile: c) bleu (denumeste o culoare), sadea, ditamai, asa (nuanta adverbiala). 1 punct
3. Pronume de politete: c) „Dumneaei nu cunostea orasul respectiv.”. 1 punct
4. Nume corecte de locuitori: a) azerbaidjan, focsanean, falticenean, turnean; 1 punct
5. Omofone (cuvinte care se pronunta la fel, dar sensuri total diferite):
d) eter – lichid/aer,
delfin – mamifer/titlu feudal,
popa – preot/carte de joc,
organ – parte a corpului/grup social. 1 punct
6. Morfologic, cuvantul iarna, din enunturile „Iarna este anotimpul schiurilor.”; „Iarna, se merge la munte.”; „Ne place iarna.”; „In aceasta iarna, am avut mult de lucru.”:
c) substantiv (in cazul nominativ), adverb de timp, substantiv (in cazul acuzativ), substantiv (in cazul acuzativ). 1 punct
7. Predicatul din fiecare enunt „Desigur ca l-ati intalnit si altadata.”; „Se poate sa aiba multa dreptate!”; „Daca ar sti, nu te-ar intreba.”; „Fara indoiala ca ii esti draga.” este exprimat prin: c) adverb predicativ, verb predicativ, verb impersonal predicativ (semiauxiliar de modalitate), locutiune verbala, verb predicativ, verb predicativ, locutiune adverbiala predicativa, expresie verbala impersonala. 1 punct
8. Propozitiile din fraza „- Ceea ce crede spiritul meu/este/ca numai educatia de calitate, asumata si coerent insusita, te poate implini/, zise el, calm.”: d) subiectiva, principala, predicativa, principala incidenta. 1 punct
9. Prima propozitie din fraza „Chiar daca v-as sprijini neconditionat/, tot nu as putea/sa va garantez nimic sigur.” poate fi contrasa: a) in pofida sprijinului meu neconditionat. 1 punct
10. Intre propozitiile subordonate din fraza „Am venit la Florin nu pentru ca era frig, ci ca sa ne privim mai mult.”, exista un raport de: b) coordonare, prin conjunctie adversativa. 1 punct
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
1. In cadrul disciplinei Limba si literatura romana, la clasa a X-a, la lectia de receptare a unui text liric, am ales poezia „Floare-albastra”, de Mihai Eminescu (a treia ora), avand in vedere urmatoarele valori si atitudini: cultivarea interesului pentru lectura, a placerii de a citi si a gustului estetic in domeniul literaturii; stimularea gandirii autonome, reflexive si critice in raport cu diversele mesaje receptate.
In vederea atingerii competentei generale selectate (1. Utilizarea corecta si adecvata a limbii romane in receptarea si in producerea mesajelor in diferite situatii de comunicare), am considerat adecvata, pentru acest tip de lectie, competenta specifica 1.4. redactarea unor compozitii despre textele studiate si alcatuirea unor texte functionale sau a unor proiecte. Drept obiective operationale, toti elevii, la finalul lectiei, vor fi capabili sa:
- sa explice/sa motiveze/sa comenteze secvente lirice din poezie;
- sa prezinte un punct de vedere critic referitor la poezia studiata, in timpul analizei textului.
Metodele si procedeele utilizate (conversatia euristica, comparatia, explicatia, problematizarea, schema sintetizatoare, eseul) sunt coroborate cu mijloacele de invatamant (volumul de poezii, manualul de clasa a X-a, fisa de lucru, videoproiectorul, tabla, flipchartul, desenul).
Dirijarea procesului de invatare (28 de minute) este secventa de lectie care va cuprinde demersul didactic de aprofundare a subiectului lectiei – catre care converge intreaga proiectare didactica –, prin predicatia de tip eseu, ale carui idei de baza au fost gandite, in prealabil, acasa, de catre elevi, ca tema.
In calitate de profesor, le propun elevilor problematizarea corelatiei dintre titlul poeziei, semnificatiile sale din alte opere romantice europene/critica romaneasca (la germanul Novalis – un simbol al iubirii si al nostalgiei infinitului, fascinatia departarilor; la italianul Leopardi – un simbol al puritatii si al candorii iubitei; la Buddha – floarea de lotus, mitul lui Isis/operele eminesciene – „Calin (file de poveste)”) si tematica acestui text liric eminescian (ideea centrala: conditia geniului insetat de absolut, de cunoasterea atotcuprinzatoare, de viziunea ubicua, de cufundarea in creatia universala; supratema timpul; temele: iubirea, natura, cosmicul, conditia
geniului, moartea si motivele poeziei – telurice („codrul”, „izvoare”, „prapastie”, „marea”)/cosmice („luna”, „noaptea”, „cer”, „departari”); filozofice: fugit irreparabile tempus, fortuna labilis, carpe diem, panta rhei, vanitas vanitatum, memento mori).
Cele trei specii literare ale poeziei – identificate, de catre elevi, in orele anterioare (meditatie filozofica, egloga, elegie) – evidentiaza interdependenta, in cadrul acestui text, dintre Floare-albastra, Iubire si Cunoastere absoluta, atat din punctul de vedere al geniului, cat si al fetei, comparand critic cele doua opinii diferite (comparatia explicativa) ale eurilor lirice (femeia si barbatul) si argumentand motivul central care va determina despartirea acestora (diferenta de
viziune asupra modului de a fi si de a trai). Elevii isi vor exprima opinia si in legatura cu adverbul concesiv „totusi” din finalul poeziei, care sustine rolul antitezei in reliefarea diferentelor majore, devenite insurmontabile in final, dintre principiile de viata ale celor doua euri lirice, care se vor desparti, desi, totusi, se iubesc si par a intelege conceptia despre viata si despre cunoastere a celuilalt partener iubit.
Toate informatiile vor fi sintetizate, de catre elevi, sub indrumarea profesorului, pe tabla (schema lectiei) si stau la baza crearii eseului structurat, care va fi inceput in clasa si terminat, bineinteles, acasa, sub forma temei,de la secventa de asigurare a retentiei si a transferului cunostintelor si a viziunii din clasa, pe baza indrumarilor:
- corelatia titlu-tematica-eu liric;
- ipostaze lirice (exemplificari, roluri, semnificatii);
- planul expresivitatii poetice;
- versificatia si ritmul iubirii (intre acceptare si respingere);
- alternanta dintre apolinic si dionisiac;
- viziunea despre lume, viata, cunoastere, iubire, destin.
Forma de organizare va fi activitatea frontala, alternativ cu activitatea independenta, individuala a elevului. Activitatea frontala ramane forma de baza, traditionala, in cazul lectiilor – indiferent de tipul acestora –, intrucat procesul de invatare depinde de modalitatea prin care eu, in calitate de profesor, pot sa decid o anumita matrice de cunostinte prestabilite – de catre mine, de catre critica si de catre autorii manualului scolar –, fiind un comunicator informat si cu autoritate, dar, in acelasi timp, vizez si latura participativ-activa a elevilor (prin metoda problematizarii) si, apoi, proactiva (in timpul eseului). Elevii au primit sarcini de lucru comune (de exemplu, explicarea sintagmei „totusi”) si diferentiate (fisele cu planul de idei pentru eseu), care le ofera cadrul de manifestare personala in mod concret, implicat si activ, astfel incat lectia este adaptata, mai intai, in functie de particularitatile lor si, apoi, de tipul de competenta sau de modul de evaluare selectat.
In mod individual, elevii vor crea, in continuare, eseul structurat, pe care il vor prezenta ora viitoare, la clasa – drept forma finala de evaluare. In cadrul acestei ore, evaluarea este partiala, pe baza a ceea ce au lucrat si lucreaza in legatura cu textul eminescian, fapt care diminueaza din riscul dezinteresului elevilor fata de activitatea didactica, in favoarea altor actiuni, implicandu-i activ in sarcinile de lucru existente pentru aceasta lectie.
Prin intermediul metodelor de evaluare, voi valorifica raspunsurile elevilor din timpul discutiilor si eseul structurat. Evaluarea este formativa (pe intreg parcursul lectiei, observandu-se gradul de participare si calitatea prezentei in comunicarea scrisa si orala) si performativa (vizand acuratetea mesajului transmis in legatura cu textul si si cu modul in care acesta a fost aprofundat:
conditia spirituala a doi oameni diferiti: un barbat-geniu, implicat aproape total in actul cuprinderii cunoasterii metafizice, desi este constient de limitele sale fizice; conditia femeii superioare, capabile sa inteleaga profilul iubitului sau, dar atrasa mai mult, emotional si fizic, de implinirea terestra a unei iubiri impartasite concret, aici si acum).
2. Functionarea optima a orei – dedicate aprofundarii textului liric „Floare-albastra”, de Mihai Eminescu si performarii elevului –, se realizeaza prin coordonatele moderne ale planificarii, ale deciziei, ale coordonarii, ale controlului, ale strategiei si ale metodologiei educationale, coroborate cu dimensiunea interdisciplinara implicata. Problematica educationala de la disciplina Limba si literatura romana, nivel liceal, se bazeaza pe interconectarea eficienta, unitara si coeziva a tuturor factorilor implicati in procesul educational, la nivelul rolului atribuit fiecaruia in parte.
Sunt interesata de noua viziune didactica din invatamantul nostru – centrat pe elev –, in care a devenit primordial modul in care acest actant al demersului meu didactic recepteaza, apreciaza si confirma valoarea actului de predare-invatare-evaluare-performare, respectand obiectivele generale, termenele, resursele si contextul socio-educational prezent.
Manager al colectivului de elevi, proiectez tipurile de activitati pe care le realizez in cadrul orei respective, pe baza resurselor avute (materiale – sala de clasa, tehnologie; umane – colectivul de elevi), astfel incat acestea sa se poata indeplini optim in concordanta cu expectantele tuturor participantilor si in corelatie cu competentele si cu obiectivele selectate. Am in vedere observarea comportamentelor adaptative, in care activitatea sa contina si suport psihologic, profesional,
metode de imbunatatire a performantelor sociale si educationale, precum si de imbunatatire a performantei la Bacalaureat.
In acest sens, asa cum s-a putut observa, am selectat acele metode care au corespuns traseului psihopedagogic dorit, intrucat acestea imi exprima viziunea, scopul urmarit, competentele vizate, informatiile si ideile esentiale, orientandu-l, pe elev, catre o educatie temeinica si o punere in valoare autentica, individuala si colectiva. Performativ, are loc un proces de translatare dinamica a informatiei din diferite domenii conexe literaturii (filosofie, lingvistica, semiotica, pragmatica, filosofia limbajului), cu scopul formarii unui anumit tip de cultura (generala si de specialitate), menit sa defineasca procesul de conturare unitara a personalitatii scolare.
Teste REZOLVATE de Limba si Literatura romana pentru reusita la examenul de DEFINITIVARE
Examenul de DEFINITIVAT. Venit. Dat. Luat!
Bifeaza “REZOLVAT” aceasta proba! Pentru ca acum POTI!
Grabiti-va sa intrati in posesia exemplarului dumneavoastra >>Bifeaza “REZOLVAT” aceasta proba! Pentru ca acum POTI!